vineri, 16 martie 2018

Zi de notat in "călindar"

Dupa lupte seculare care au durat 3 ani sau mai mult s-a adoptat in sfarsit rezolutia consiliului orasenesc cu unanimitate de voturi (baiii, UNANIMITATE) pentru construirea parcului de catei de la mine din oras exact pe locul cerut de cetateni si aproape in forma initiala (doar un pic mai mic, dar na, parca mai conteaza)?

Baiii copii, asta e o mare victorie, atunci cand am inceput sa ne batem cu ei si cu alti "cetateni de bine" aproape nimeni in afara de utilizatori si cativa visatori nu era de acord cu parcul, ba ne mai si tranteau in nas cu placere ca o sa interzica accesul cainilor in toata zona verde din imprejurimi care e un mare parc natural, de parca era normal sa ne trateze asa.
Am luptat pe baricade, m-am certat cu ei, le-am explicat cucoanelor de ce drepul lor de cetatean al acestui oras nu e mai important decat al meu si de ce acest drept imi e incalcat in clipa in care imi interzic accesul cu cainele in anumite locuri din oras.

M-am dus cu cainele la terasa la restaurantele din oras de-a dracului si i-am privit in ochi cand i-am intrebat daca ii deranjeaza ca la piciorul mesei mele, pe trotuar, sta un caine. I-am rugat sa-l priveasca. Nu pareau asa deranjati in persoana ca pe net, ba chiar din conra, hahahaha.
Am iesit in strada si-am strans 850 de semnaturi pentru parc. Am batut la usile vecinilor parcului si i-am intrebat care sunt instalatiile din oras pe care le frecventeaza, apoi le-am explicat de ce parcul asta e important pentru mine si altii si cum, pe langa el si biblioteca nu folosesc nimic special din ceea ce s-a construit/imbunatatit, dar cum platesc aceleasi taxe ca si ei. Le-am explicat ca pe langa dreptul de-a ma plimba nestingherita cu un caine oriunde in oras si dreptul de a folosi biblioteca nu le cer nimic. I-am intrebat cat de mult ii deranjeaza parcul, am notat raspunsurile si le-am transmis primariei, demoland astfel mitul: "cainii latra, vecinii sunt deranjati". Ia uite ca vecinii nu sunt chiar asa de deranjati!

Am contactat fiecare fost consilier in parte, plus pe fostul primar si le-am explicat de ce parcul asta e important pentru noi. Cand au incercat sa ne ofere un simulacru de parc in L in jurul unui teren de sport (auzi imbecilitate), le-am explicat ca e inacceptabil sa uite ca 850 cetateni au semnat pentru parc cu nume, prenume, adresa si email, ceea ce nu e de ici de colo. Au ignorat ce le-am spus, ba mi-au raspuns ca acceptam asta sau nimic. Fostul primar, inginer de meserie a zis in sedinta de consiliu ca doua dreptunghiuri sunt exact acelasi lucru cu un patrat. I-am reamintit de cateva ori in campanie (ca intre ingineri) de ce dpdv matematic dreptunghiurile lui asezate in L nu-s totuna cu patratul nostru, oricat le-ar trage de urechi.

In timpul campaniei pe care am organisat-o pe FB si la care n-au vrut initial sa participe toti, le-am reamintit toate discutiile noastre si mesajele transmise, cu probe scrise, caci se pare ca unii uitasera si ceea ce zisesera/promisesera, dovada ca-i durea undeva de cateteni. Baiii, zic, nu va uitati ca ne fac noua asa cu parcul de caini, maine o sa va trateze la fel si pe voi. :)

La o saptamana inainte de alegeri am facut un sondaj printre candidatii la postul de primar (6) si consilieri, am clasat raspunsurile in functie de "sunt de acord cu parcul"/ "nu sunt de acord" / "nu cunosc subiectul" si l-am trimis celor 850 persoane care semnasera petitia.

Totul a fost transparent 100%,  pe FB, am spus peste tot ca daca reusesc sa schimb punctul de vedere al primariei vis-à-vis de proprietarii de caini din oras si reusim sa avem parcul asta, sunt multumita. N-am mintit niciodata cu nimic, n-am denaturat adevarul, am repetat intocmai ceea ce oamenii au zis, n-am atacat personal pe nimeni, dar ideile le-am tocat marunt. Au fost ore de munca, timp pierdut si nervi, dar n-a fost in zadar.
N-am facut asta singura, am fost 3,4 care ne-am implicat cu adevarat de la inceput, dar cu timpul am strans de partea noastra tot mai multi. I-am invitat pe noii consilieri sa vada locul, le-am aratat arborii plantati de oameni de 40 de ani de cand folosesc parcul canin (oamenii au plantat arbori in memoria patrupedelor lor decedate, e o adevarata padurice la intrarea in parc), scaunele si mesele aduse de ei si instralate in acest loc, ba chiar si piscina de plastic pentru catei, atmosfera conviviala din acest parc unde in afara de proprietarii de caini nu e mai nimeni.
La singura intalnire cu actualul primar (care a durat 5 minute) i-am zis ca daca nu realizeaza ce inseamna acest parc pentru niste oameni care-l utilizeaza de 40 de ani, nu poate intelege nimic. S-a uitat la mine si m-a intrebat: sunteti convinsa? Vi se pare ca glumesc? Stiti de cand ma bat pentru parcul asta?  :)

Oh, da, aseara la sedinta de prezentare a amenajarii zonei verzi care implica si parcul canin am crezut ca visez, mai ales cand mi-a spus France ca l-au adoptat in unanimitate. Bai, nici macar o abtinere!
Voi va dati seama ca i-am convins pe toti?
Morala: daca explici cuiva ceva si repeti cu multa rabdare, pana la urma intelege. E doar o chestiune de timp si efort. :)

PS- Poza e dintr-un colt al parcului, asta e poza in care demonstram cat de departe sunt casele de parcul canin si ca e aproape imposibil ca vecinii sa fie deranjati. O sa fac poze parcului cand da iarba sa vedeti cat e de frumos.



vineri, 23 februarie 2018

sunt vagabond si sunt hoinar

nu fac doi bani de buzunar
avaramuuu
caci tatal meu e avocat
si tocmai el m-a condamnat,
avaramuuu,
aaaa  a a , avara Muuu
aaaa a a , catara Muuu!

Sau  cum a ajuns drama teacher la Bollywood.

Deci asta a fost titlul. Cam lung. Continutul articolului e scurt, ca n-avem timp. "Le simple" s-a dus la Bollywood si s-a imbracat exact ca Raj Kapoor cand s-a insurat cu fata aia, dupa ce l-a bagat la inchisoare omul ala care se presupunea ca era tac'su, ca asa e destinul unora, of, sa-i bage tac'su acolo unde n-ar intra in viata lor singuri si unde nu-s in stare sa se tie. Dar pana si murtul e mai bun decat cel viu, in cazul de fata.

PS- As fi putut sa va povestesc despre gafe majore de politica externa/economice/istorice, dar n-as sti de unde sa incep si un' sa termin. Puteti gasi asta in orice ziar. O sa zic doar ca omul simplu a tinut ieri un discurs in care a zis ca asa cum India isi aniverseaza cei nu stiu cati ani de existenta ca stat, tot asa si Canada a aniversat anul trecut 100 de ani de confederatie. Doar ca 100 de ani s-au aniversat fix acum 50 de ani, daca intelegeti unde bat.
Partea buna e ca ne prapadim de ras la ce bancuri circula pe net. Unul misto e ca n-are nevoie de frunza de artar, ca n-are ce acoperi. Nici de basca, as zice eu.

Sa ne 'veselim, deci!
Gapigeariamesomeneharisonapulitorinomatahalterahejaloilbaradbohitonaicizcllerozimohitonahiaaaaaaa
Hemehechetebehechetebahivasitemerahitepatatesateiatotidraciiiebatahamohotonahiihamerohatemejeheeee
aaaaaaaaa

vineri, 9 februarie 2018

that's so....

f...racking Half Timezone and transoceano-cronografic...

De parca am avea nevoie de ele. 
Dar macar respiratia e taiata. :) 





vineri, 2 februarie 2018

fara titlu

Cred ca atunci cand am citit poezia asta sau una asemanatoare m-am lasat eu brusc de scris poezie, adolescenta fiind. Exact atunci am decis sa nu ma inscriu la filo ci sa devin inginera. 

Mi-amintesc si acum dezamagirea celor doi colegi de clasa cu care facusem pactul de unul pentru toti si "oti pentru unul", pact scris cu litere cazatoare pe o placuta pe care am lipit-o de catedra. 

"Arbori cu crengi tăgăduitor aplecate
fac scoarţă în jurul unui launtric suspin.
Pe toate potecile zilei
cu surâs tomnatic
Cristoşi înalţi pe cruci de arin.

Grele din înalţime cad ciocârlii
ca lacrimi sunătoare ale dumnezeirei peste ogor.
Pe drumuri pornit
iscodesc semnele
întregului rotund depărtat:
pretutindeni e o tristeţe. E o negare. E un sfârşit.

Pe urmele mele coapte
moartea îşi pune sărutul galben
şi nici un cântec nu mai îndeamnă
să fiu încă o dată.
Fac un pas şi şoptesc spre miazănoapte:
Frate, trăieşte tu, dacă vrei.
Mai fac un pas şi şoptesc spre miazăzi:
Frate, trăieşte tu dacă vrei.
Din sângele meu nu mai e nimeni chemat
Să-şi ia începutul trairilor
nu, nu mai e nimeni chemat.

Pe caile vremii se duc şi vin
cu pas adânc ca de soartă
albe fecioare şi negre fecioare:
îndemnuri cereşti
să fim încă o dată,
să fim încă de o mie de ori
să fim, să fim!
Dar eu umblu lângă ape cântătoare
şi cu faţa-ngropată în palme - mă apar:
eu nu! Amin". 

               Lucian Blaga, Tagaduiri


In rest totul e bine pe la noi, frig in tarile reci si cald in cele calde, noroc ca cele calde sunt relativ aproape de cele reci. Anul nou ne-a gasit. 
Ma gandesc sa fac un ziar. Am primit o propunere indecenta, da. Dar nu de hartie. Ei vor si de hartie, aici nu ne intelegem. 

Blegoo, o sa primesti premiul de prevestitoare maiastra, maica!

joi, 9 noiembrie 2017

sunt plina de talent pe manutzele astea pana la coate

Haideti sa ma laud cu faptul ca am facut multe lucruri bune de cand nu ne-am mai vazut.
Ma inscrisesem de prin vara la un curs de bijuterii, ca toamna e deprimacioasa in general si cica e bine sa ai hobby-uri, zic specialistii. Si tot ei zic ca noiembrie e cea mai putin insorita luna a anului, deci trebuie ocupata cum se cuvine. Nu ma gandeam eu c-o sa ajung sa si fac ceva, dar uite ca nu e imposibil. Cursul e o data pe saptamana, cate 5 ore, de la 18 la 23. Nu credeam c-o sa rezist ritmului, dar e bestial, nici nu simti cum trece timpul. Atat de repede ca la primul curs am uitat sa replatesc stationarea si-am luat amenda, ho ho. Cu tot cu alarma pusa la telefon, ce credeti?

Proful e un bijutier cunoscut, un fel de inger cu o mie de maini si asistenta lui e tare draguta. Cursul e unul practic: ni se prezinta notiuni teoretice pe scurt, apoi se trece la prezentarea proiectului (la nivelul 1 sunt 5 proiecte) tot pe scurt si-n final la realizarea lui de catre noi. Fiecare proiect incepe dupa finalizarea celui precedent. Studentii sunt amestecati, vreo 7 nivele, in fiecare clasa. Unii au deveni ei insisi ingeri cu maini. Din cei 10 eu si o norvegianca suntem incepatoare, dar ea a mai lucrat cu o prietena, deci adevaratul profan sunt eu, dar ma stiti necomplexata. :)

Proiectele realizate pana acum au fost:

1. Verigheta plata cat de lata si ce marime vrem noi. A mea a iesit bestiala si exact marimea lui P care a dat pe spate de bucurie si-o poarta cu mare drag. Am inceput cu o placa pe care am indoit-o manual, am lipit-o, pilit-o, batut-o pe un suport special si polizat-o la sfarsit. Proiect supersimplu. Variatii pe aceeasi tema se pot face adaugand niste operatii in plus prin care se obtine bombarea la exterior si/sau interior, plus anumite modele/imprimeuri/texturi. Urmeaza la nivelul2.

2. Lant sau bratara cu zale ovale si rotunde (triunghiulare sau alte forme, dar cel putin doua diferite si cel putin 20 de zale), cu sau fara model. Eu am ales varianta aplatizata, convinsa fiind ca le fac la vreo presa, vazusem unele de model. Proful mi-a dat ciocanul in mana si mi-a zis ca pot sa le aplatizez cat vreau si sa fac exact modelul dorit. Pe bune? Hhahaha, nu credeam niciodata ca un simplu ciocan poate face minuni.
La proiectul asta am pornit de la bobite de argint pe care le-am turnat intr-un lingou/bara pe care am laminat-o, apoi tras in fire de cat de groase voiam noi. Eu am vrut zale groase de la inceput ca-mi casunase pe alea cu model(2mm) si sincera sa fiu mi-era lene sa fac firul mai subtire si mai lung ca la fiecare dublare a lungimii trebuia sa-l reincalzesc cu flacara pentru a-si pastra maleabilitatea, altfel risca sa faca fisuri.
Dupa tragerea in fir acesta a fost rasucit in jurul a doua andrele din plastic lipite una de alta cu scotch, obtanandu-se astfel arcul oval care a fost taiat pe lungime cu bomfaierul. Mda, ce credeati? Obtinem astfel minunatie de zale ovale care se lipesc, apoi se aplatizeaza.
Zalele rotunde as fi vrut sa fie mai mici, dar cu cat sunt mai mici cu atat mai greu de sudat si-am zis sa nu risc. Am sudat zalele rotunde la sfarsit, desi in mod normal ar fi fost sa le sudez invers, va las pe voi sa ghiciti de ce. :)))
Proful mi-a zis ca puteam sa fiu mai atenta la sudura, dar ca e totusi bine. Adevarul e ca mi-a fost lene sa le polizez cum trebuie dupa si facusem paietele de lipit cam mari desi mi se spusese ca nu e nevoie si ca toti facem greseala asta, dar ma stiti incapatanata. :)

3+4. Pandantiv si inel sculptate in ceara si turnate apoi prin metoda cerii pierdute. In ceara se sculpteaza pozitivul, adica  exact obiectul dorit care se muleaza in ghips unde se toarna in final metalul. Asta e si metoda utilizata la turnarea sculpturilor din bronz.
Nu credeam ca o sa-mi placa sa sculptez, am fost intotdeauna convinsa ca nu am talent. Nu ca acum cred altceva, dar imi place la nebunie sa ma joc cu ceara care e un fel de plastic moale, nu e chiar ceara de lumanari si care se sculpteaza bine cu freze mici, cutite de sculptat minuscule, pile, etc.
Obiectul trebuia sa fie unul 3D, nu doar placa. Greu al naibii sa te hotarasti la design. Eu am pornit de la ideea de a face ceva asimetric si oarecum abstract ca pandantif, ca daca gresesc se poate corecta usor.
Am pornit cu floarea lui Warhol in minte si-am experimentat un pic. A iesit chestia asta careia as vrea sa-i pun boabe de argint/aur in mijloc sau macar sa i-l oxidez. Sa vad dupa turnare. Suprafata am lasa-o special asa "rough". Rugoasa?
Spatele nu se vede, e golit, asta e cea mai mare smecherie, ca se goleste cu o freza si ideea e sa iei cat mai mult ca sa fie pandantivul usor, dar sa nu treci totusi dincolo.

Inelul e inspirat dupa un design cunoscut numit "diamond" si-mi place mie la nebunie dpdv conceptual, doar ca anoul la cel original e pe rotund, cu urme groase de cutit, pe cand al meu e plat (mai usor de facut) si urmele sunt de pila, dar foarte dragut totusi, pe asta abia astept sa-l torn. Am uitat sa-i fac poza la final, aici nu e chiar terminat, dar era aproape ora 23, deci da.

5. si nerealizat inca este un pandantif placa, ajurat. Adica un fel de cutiuta deschisa in spate, cu un model decupat. Asta chiar o sa fie ceva, ca nu ma omor dupa decuparea cu ferastraul si-n plus e destul de mic totul. Vom vedea.

Ei, nu-i asa ca-l talentata pentru o incepatoare? Si modesta cum ma stiti.